full screen background image

A doua zi a „Săptămânii Geodeziei Româneşti”

Cea de-a doua zi a „Săptămânii Geodeziei Româneşti” s-a bucurat de un real succes, reprezentanții mediului antreprenorial fiind prezenți într-un număr mare. Pe lângă aceștia, manifestarea organizată de Uniunea Geodezilor din România (UGR) și Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi (TUIASI) a reunit profesioniști din domeniul cadastrului, geodeziei, topografiei, cartografiei și din domenii apropiate.

Ca în fiecare an, punctul de atracție al evenimentului îl reprezintă Simpozionul Internațional GEOMAT, una dintre principalele dezbateri fiind cea privind Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară, programul (gratuit) al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) de intabulare a tuturor imobilelor de pe teritoriul ţării. „Românii ar trebui să știe că în momentul în care localitatea lor este inclusă în Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară trebuie să se ducă în mod regulat la primărie și să se intereseze de stadiul lucrărilor. Fără o cooperare între cetățean, prestator, primărie și oficiul de cadastru, lucrarea s-ar putea să nu iasă foarte bine, cel mai mult fiind afectat cetățeanul. Rugămintea noastră, a specialiștilor, este ca persoanele care observă că nu s-au făcut măsurători, că nu li s-a corectat actele sau că nu au fost prezente la afișare să meargă la primărie sau la prestator și să se intereseze. Ulterior este mult mai greu să se remedieze anumite erori. Marile probleme sunt în special la cei care nu locuiesc în respectivele localități. Sunt persoane care locuiesc în marile orașe, nu mai au legături foarte strânse cu cei din mediul rural, dar au terenuri acolo. Administrațiile publice locale ar trebui să îi anunțe, dar, din diferite motive, acest lucru nu se întâmplă întotdeauna și pot afla foarte târziu, existând chiar riscul pierderii bunurilor”, a declarat prof. dr. ing. Cornel Păunescu, fost președinte al Uniunii Geodezilor din România.

Modul de desfășurare a proiectului de intabulare a tuturor imobilelor din țară a fost criticat de către unii dintre participanți, aceștia semnalând motivele reticenței firmelor de profil de a participa la licitațiile organizate în acest sens.

În acest an am efectuat o analiză a firmelor autorizate în servicii de geodezie. Am comparat datele lor contabile din perioada 2008-2021 pentru a vedea dacă aveau capacitatea să finalizeze lucrări precum cele prevăzute în Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară. Am observat că toate firmele din domeniu au avut o scădere a cifrei de afaceri și a profitului în perioada 2015-2016, adică în momentul demarării acestui proiect. Mai mult, am constatat că multe firme nu au lucrat în cadrul acestui Program, doar cinci-șase procente din cifra lor de afaceri provenind din Program. Concluzia finală a fost că, dacă totul ar fi fost mai bine organizat, adică prețul inițial stabilit nu ar fi fost subevaluat, iar caietul de sarcini ar fi fost mai bine întocmit, licitația s-ar fi derulat mai rapid și s-ar fi putut respecta termenele prevăzute inițial. Anul trecut, după actualizarea prețurilor, s-a observat o schimbare de atitudine a firmelor, existând concurență. Deci abia după șase ani s-a rezolvat problema”, a afirmat dr. ing. Botond-Jozsef Rakossy, fost președinte al Asociației Patronale de Cadastru, Geodezie și Cartografie și fost director general adjunct al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară.

Programul a mai inclus o sesiune plenară privind tehnologiile ingineriei geomatice, prezentări de lucrări pe secțiuni de specialitate (managementul datelor spațiale pentru dezvoltarea infrastructurii de transport, managementul informației spațiale, măsurători inginerești și monitorizarea deformațiilor, tehnologii spațiale pentru poziționare și măsurători, cadastru și managementul proprietăților, științe aplicate și de mediu) și două mese rotunde, una privind managementul datelor geospațiale pentru mediul construit și una privind managementul datelor spațiale pentru proiectele infrastructurii de transport.

„Săptămâna Geodeziei Româneşti” și Simpozionul Internațional GEOMAT se desfășoară în perioada 15-19 noiembrie 2022, la Congress Hall – Palas Iași, și sunt evenimente incluse în programul manifestărilor dedicate Zilelor TUIASI, ocazie cu care se marchează împlinirea a 85 de ani de la întemeierea Școlii Politehnice „Gheorghe Asachi” din Iași.

Vă recomandăm să citiți și:

Iașul, Capitala Geodeziei din România

Au debutat Zilele Universității Tehnice din Iași

comments

comments