Inspectoratul Județean de Construcții a desfășurat peste 800 de controale, de 4 ori mai multe decât cele programate în primele 9 luni ale acestui an.
370 dintre acestea au vizat calitatea construcțiilor, performanța energetică și autorizarea executării lucrărilor.
236 de controale au fost efectuate în domeniul avizării programelor de faze determinante și emitere a acordurilor, 54 în domeniul supravegherii pieței produselor și alte 91 au avut ca scop soluționarea petițiilor.
În aceeași perioadă inspectorii în construcții au înregistrat 106 de participări ca membri în comisiile de recepție la terminarea lucrărilor și 4 participări la evaluarea pagubelor produse la construcții, de către fenomenele meteorologice.
În urma controalelor efectuate, personalul de execuție al I.J.C. Botoșani a dispus prin actele de control încheiate un număr de 220 măsuri, dintre care: 12 opriri de lucrări, 29 de refaceri lucrări și 2 expertizări alte lucrărilor executate necorespunzător.
Ca urmare a constatării neconformităților, prin procesele verbale de control încheiate, au fost aplicate un număr de 20 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 112.000 lei.
În două cazuri au fost sesizate organele de urmărire penală.