full screen background image

PRI: Primul submarin nuclear britanic (1960)

Pe repede înapoi (PRI) – Deși acest lucru nu aduce neapărat beneficii, cursa înarmărilor a fost mereu în prim-planul istoriei omenirii, în sensul că armele au evoluat mereu, în pas cu societatea.

Astăzi dăm exemplul primului submarin nuclear britanic, lansat pe 21 octombrie 1960 în prezența reginei ELISABETA A 2-A.

Denumit Dreadnought – ceea ce s-ar traduce prin Cuirasat – submarinul respectiv era rodul unei colaborări pragmatice.

La acea dată, Statele Unite și Uniunea Sovietică dețineau submarine cu propulsie nucleară, așa încât tehnologia folosită de britanici a fost cea furnizată de către americanii.

În schimb, au fost originale forma submarinului și alte dotări militare.

Costul oficial s-a ridicat la aproximativ 18 milioane de lire sterline, valoare considerată uriașă pentru acele vremuri.

Dar specialiștii militari spun că a meritat, deoarece Marea Britanie și-a consolidat puterea în oceanele lumii.

Submarinul despre care vorbim nu a participat la nicio confruntare armată, dar a impus respect și a descurajat eventuale conflicte.

Primul submarin nuclear britanic și-a continuat activitatea până în anul 1980, după care a lăsat locul altor nave, mai moderne și mai fiabile.

Probabil în viitorul apropiat, după ce va fi dezafectat, va deveni o atracție turistică.

Bogdan Diaconiţa

Citeşte şi: https://vivafm.ro/2022/10/20/pri-jacqueline-kennedy-se-marita-cu-onasis-1968/

comments

comments