Cinci botoșăneni au fost sancționați contravențional, miercuri și joi, pentru apelarea nejustificată a Sistemului Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112 sau pentru alarmarea fără motiv a forțelor de ordine.
Un bărbat din orașul Ștefănești a apelat S.N.U.A.U 112 spunând ca va arunca în aer o instituție publică, iar un altul din Ripiceni a apelat de mai multe ori 112 solicitând să vorbească cu polițiștii, fără a avea vreo urgență.
Un cetățean din Dorohoi a sesizat faptul că are neînțelegeri cu un vecin, iar acesta din urmă, provoacă scandal, aspecte care nu s-au confirmat în urma intervenției polițiștilor, în timp ce un alt bărbat din Ștefănești, în urma unei neînțelegeri cu o persoană care transporta marfă, a sesizat la 112 faptul că persoana respectivă nu deține documente legale, aspecte care nu s-au confirmat în urma verificărilor efectuate de polițiști.
Toți au primit câte o amendă în cuantum de 2.000 de lei.
Polițiștii au sancționat cu 100 de lei și o femeie de municipiul Botoșani care a sesizat prin 112 că, în urma unui conflict cu o altă persoană, ar fi fost lovită și udată cu apă de către aceasta, aspecte care nu s-au confirmat în urma verificărilor.
Polițiștii recomandăm cetățenilor să apeleze S.N.U.A.U. 112 doar în caz de urgență!
Vă recomandăm să citiți și:
Dan Șlincu, deputat PSD: A început asfaltarea pe DN29A, Suceava – Dorohoi