JOI, 20 octombrie 2022, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani va organiza un exercițiu cu forțe și mijloace în teren. Acesta se va desfășura în zona acumulării Ezer, începând cu ora 12.00.
Conform scenariului o parte din municipiul Dorohoi a fost inundat ca urmare a producerii unor avarii la acumularea Ezer.
Mai multe locuințe, instituții publice și obiective economice, dar și o suprafață mare de teren agricol au fost afectate, fiind necesară intervenția pompierilor pentru evacuarea persoanelor, cazarea temporară a acestora și asigurarea condițiilor minime de trai până la restabilirea stării de normalitate.
Persoanele care își desfășoară activitatea în zonă sau cetățenii care vor trece prin apropierea locului trebuie să știe că este vorba despre un exercițiu, iar siguranța acestora nu este pusă în pericol.
Vă recomandăm să citiți și:
Patinaj artistic și hochei pe gheață la deschiderea Patinoarului Cornișa