Autoritatea de Management a Ministerului Dezvoltării și Secretariatul Tehnic Comun al Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Suceava au sărbătorit, astăzi, Ziua Cooperării Europene, cu evenimentul “Mesaj pentru Ucraina”.
În cadrul campaniei a fost realizată o pictură murală de mari dimensiuni – intitulată “Păsările victoriei şi ale libertății” – pe fațada bibliotecii Colegiul “Mihai Eminescu “Suceava.
Cu acest prilej, ANCA GUTT – ofițer de informare și comunicare în cadrul Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Suceava a precizat că lucrarea aparține unei tinere de 15 ani, din regiunea Odesa şi exprimă speranța de libertate a poporului ucrainean.
Reprezentanta Ministerului Dezvoltării, DANIELA SURDEANU, a detaliat și alte proiecte de care beneficiază zonele transfrontaliere România – Ucraina.
Câștigătoarea concursului de artă murală, TETIANA LEBEDENKO, o tânără de 15 ani, din regiunea Odesa, a primit din partea organizatorilor o trotinetă electrică, iar alți 5 finaliști – smartwatchuri.