Artă, meșteșug și îndemânare la Muzeul Județean Botoșani. Secția de Artă Plastică – Etnografie organizează ,pe 7 octombrie 2022, atelierul creativ de împletituri din sfoară.
Cursurile se adresează atât copiilor, cât și adulților și se vor desfășura la Muzeul de Etnografie din Bulevardul Mihai Eminescu nr. 50 , în intervalul orar 08.00-16.00.
Persoanele interesate trebuie să se înscrie la numărul de telefon: 0231.515.506 și să plătească o taxă de participare la atelier în valoare de 5 lei/persoană.
Tehnică de import
Tehnica nodurilor decorative, adusă în Europa în urma cuceririi arabe a Peninsulei Iberice, a cunoscut de-a lungul timpului perioade de dezvoltare și de perfecționare, în care a fost adaptată la specificul fiecărui popor.
În spațiul românesc, aceasta a devenit o practică uzuală mai ales în secolul XX, realizându-se obiecte cu diferite funcționalități, de la articole vestimentare până la piese de artă decorativă.