Intervenții chirurgicale moderne la Secția de Pediatrie a Spitalului Județean Botoșani. Laparoscopia, abordată în cazul adulților de aproape 7 ani, este folosită, de puțin timp, și pentru cei mai mici dintre pacienți. Operațiile, efectuate în premieră în secția de Pediatrie, sunt posibile grație unor investiții efectuate cu sprijinul Consiliului Județean, primele din ultimii 30 de ani.
Și chiar dacă ar fi existat aparatura necesară, nu avea cine să o utilizeze.
Jaber Yassin, medicul șef al secției de chirurgie pediatrică:
Chirurgia laparoscopică numită si chirurgie minim invazivă acordă pacientului mai multe șanse de diagnostic corect și rapid. Primele intervenții au vizat patologii mai simple, cum ar fi peritonite și hernii inghinale, toate finalizate cu succes. Laparoscopul a fost folosit și în explorarea diagnostică în cazurile de politraumă abdominală.
Chirurgul Alin Ceică:
Operațiile laparoscopice sunt preferate pentru că recuperarea postoperatorie este de scurtă durată și nu există cicatricile specifice operațiilor clasice. Pentru a utiliza această tehnică, 3 dintre medicii chirurgi au dobândit competențe la București.
Vă recomandăm să citiți și:
Primăria obligată de instanță să plătească 200.000 de lei