A trecut deja și a doua săptămână din noul an școlar. Un an școlar în care sunt cam multe schimbări…
Dacă ești mai slab de memorie, riști să le pierzi numărul. Există însă soluții.
Din vremea în care nu se vorbea încă de „România educată”, din vremea în care proiectele de lege se făceau cu creionul pe hârtie. Una dintre soluții este foarte simplă: îți faci vreo două notițe. Ești părinte de elev de a VIII-a? Notezi schimbările cu Evaluarea Națională și admiterea la liceu și colegii. Ești elev de a XII-a? Notezi cele ce țin de examenul de Bacalaureat.
Și-apoi, la toate cele specifice nivelului de învățământ al copilului, le adaugi pe hârtie pe cele aplicabile tuturor, fără deosebire: an școlar în 5 module, teze opționale, medie unică la toate disciplinele.
Sunt multe schimbări?! Unii zic că ar fi cazul să nu ne mai plângem, dacă nu cumva ne dorim să rămânem înțepeniți în secolul trecut cu cele ce țin de educație. Progresul nu se poate face decât cu schimbare. Adică schimbări. Multe. Și mari, dacă se poate…
N-aveți senzația că sistemul de educație e ca un sac, ponosit, peticit, căruia încep să-i cedeze cusăturile? Și că prin găurile din ce în ce mai mari încep să se scurgă toate cele ce țin de calitate? Un sac ponosit rău, pe care politicienii încearcă să-l mențină în forma inițială.
Drept care adaugă în sac multe, multe schimbări una mai voluminoasă decât cealaltă, în încercarea de a face să pară că sacul e în formă bună, și să pară că cele ce țin de sistem sunt oarecum în regulă.
Problema e că pe o parte a sacului sunt introduse schimbările, iar pe partea cealaltă a sacului se scurg toate cele. În interior sunt prea puține care rămân agățate. Și-n mijlocul acestui du-te – vino, ghici cine sunt? Nu, nu sunt politicienii. Ei stau la gura sacului și tot toarnă cu schimbări. Nici profesorii nu sunt chiar în mijloc, ci mai degrabă aproape de găuri, în încercarea de a bloca scurgerile.
În mijloc sunt copiii. Elevii. Cărora le reproșăm că nu mai au respect pentru școală, că sunt analfabeți funcționali, că nu știu decât să stea în online, să asculte manele și să nu ridice pălăria în fața adulților. Sunt ăștia micii de la care avem pretenția să știe pe ce lume trăiesc și să se mai și descurce în ea, chiar să facă performanță…
Mi-e din ce în ce mai trist să privesc spre școală… Singurul lucru care mă mai atrage e zâmbetul, nerăbdarea și curiozitatea bobocilor la început de ciclu de învățământ. Pregătitoare, a V-a, a IX-a. Când încă se simt la gura sacului.
Le trece însă repede, când intră în tumultul schimbărilor de tot felul.
Îi ajută cu vârf și îndesat societatea în care trăiesc, sufocată de schimbări perpetue, fără cap și coadă.
prof. Maria Adriana Nichitean
