full screen background image
 Let’s Do It, Romania

Let’s Do It, Romania! : 17 septembrie este Ziua de Curățenie Națională

Let’s Do It, Romania! Organizează, anul acesta, Ziua de Curățenie Națională pe 17 septembrie, împreună cu alte 190 de țări, unite într-o misiune comună: o lume cu mai puține deșeuri.

Din 2010 până în prezent, peste 2 milioane de voluntari au participat la acțiunile și proiectele asociației Let’s Do It, Romania!, oameni care și-au adus contribuția la a avea o natură mai curată.

Voluntarii din Alba, Argeș, București/Ilfov, Bihor, Bistrița Năsăud, Botoșani, Brașov, Cluj, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Giurgiu, Hunedoara, Harghita, Ialomița, Mehedinți, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu-Mare, Suceava, Timiș, Tulcea, Teleorman, Vâlcea, Vaslui, Vrancea sunt așteptați pe 17 septembrie să strângă deșeurile din natură și să petreacă o zi alături de oameni dornici să facă fapte bune.

Doritorii se pot înscrie pe https://membership.letsdoitromania.ro/access/login/. Pentru informații suplimentare, pot contacta coordonatorii județeni https://letsdoitromania.ro/contacte/.

Partenerii instituționali care se alătură Zilei de Curățenie Națională sunt: Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Ministerul Educației, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării Naţionale, Apele Române, Romsilva.

Puteți fi voluntari digitali

În continuare, Let’s Do It, Romania! îi invită pe cei care doresc să fie parte din schimbare să fie voluntari digitali, adică să marcheze în aplicația TrashOut deșeurile pe care le întâlnesc în natură. Echipa Let’s Do It, Romania! va trimite sesizări autorităților prin platforma 4B, iar în maximum 30 de zile, acestea revin cu un status în ceea ce privește  zonele respective.

Companiile care susțin misiunea Let’s Do It, Romania! sunt Johnson&Johnson, Pragmatic Play, Neumarkt și Decathlon.

Sprijin pentru Ucraina

Anul acesta, în momente de grea încercare, Let’s Do It, Romania! a sprijinit echipa Let’s Do It, Ucraina! cu 4 transporturi de 25 de tone cu alimente neperisabile, echipamente de comunicații, medicamente, corturi și mâncare pentru animale, haine călduroase, saci de dormit care au fost direcționate către cetățenii ucraineni. Acest ajutor a fost posibil datorită donațiilor individuale, dar și din partea companiilor, în valoare de 490,685.25 RON și 5000 de euro.

„Let’s Do It, Romania!” este cel mai mare proiect de implicare socială din România, care își propune curățarea deșeurilor din arealele naturale într-o singură zi. “Let`s Do It, Romania!” face parte din initiațiva globală “Let`s Do It World!”, alături de alte 190 de țări din întreaga lume, una dintre cele mai mari mișcări de voluntariat din lume.

 Let’s Do It, Romania

Vă recomandăm că citiți și:

Pulsul unei noi ediții VIVA LA PLAYA

comments

comments