Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi – FILIT lansează apelul de înscriere în cadrul Atelierelor FILIT pentru traducători, organizate în parteneriat cu Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu. Prin intermediul acestui program, cincisprezece traducători din limba română într-o limbă străină vor beneficia și anul acesta de un cadru de întâlnire şi comunicare profesională.
Atelierele FILIT pentru traducători reprezintă o iniţiativă a Muzeului Naţional al Literaturii Române Iaşi de a sprijini cooperarea culturală, promovarea patrimoniului și creaţia contemporană la nivel internaţional şi se vor desfăşura în perioada 3 – 7 octombrie 2022, cu întâlniri zilnice online. Acestea includ mese rotunde consacrate traducerii literare și prelegeri cu invitați din mediul cultural-academic. O sesiune de lucru va fi aplicată pe traducerea textului eminescian.
Participanții au obligaţia de a traduce până la data de 16 octombrie 2022 extrase din lucrările unui autor român la alegere și poezia „Cu gândiri și cu imagini” de Mihai Eminescu, pentru care să acorde Muzeului Naţional al Literaturii Române Iaşi şi Memorialului Ipoteşti drept neexclusiv de publicare. De asemenea, în momentul publicării traducerii, aceştia trebuie să menţioneze faptul că textul a fost tradus cu sprijinul Atelierelor FILIT pentru traducători. O atenţie sporită va fi acordată proiectelor legate de scriitorii din reţeaua muzeelor literare ieşene și de Memorialul Ipoteşti, Botoșani. Participanții vor beneficia de o sumă forfetară de 1.500 de lei.
Dosarul de înscriere trebuie să cuprindă următoarea documentaţie în limba română:
- formular de înscriere, disponibil electronic pe site-urile www.filit-iasi.ro, www.muzeulliteraturiiiasi.ro și www.eminescuipotesti.ro sau la cerere, pe paginile de Facebook ale MNLR Iași, FILIT sau Memorialului Ipotești şi la adresele de e-mail ateliereonline2022@gmail.com și muzeul.literaturii@gmail.com;
- numele proiectului, o scurtă descriere (max. 2000 de semne) și expunerea motivelor de a participa la Atelierele pentru traducători online;
- curriculum vitae cu accent pe activitatea de traducere.
Termenul limită de înscriere este 23 septembrie 2022. Dosarele se vor transmite în format electronic la adresele ateliereonline2022@gmail.com și muzeul.literaturii@gmail.com, cu subiectul: „înscriere la Atelierele FILIT pentru traducători”. Evaluarea dosarelor se va realiza în perioada 24 – 29 septembrie 2022, iar rezultatele vor fi comunicate la data de 30 septembrie 2022.
Vă recomandăm să citiți și:
Cursuri pentru experţi în accesarea fondurilor europene
Artistul Ori Meiri expune în premieră „Fațetele conflictului” la Iași