Pentru sesiunea din septembrie 2022, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) oferă mai multe programe de conversie profesională.
Ministerul Educației va finanța formarea cadrelor didactice din învățământul liceal de stat, prin programe de conversie profesională, în acest sens urmând să încheie contracte cu Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.
Programele de studii de conversie profesională cuprinse în oferta educațională a USV, pentru care se organizează admitere în sesiunea septembrie 2022 (cf. https://admitere.usv.ro), sunt următoarele: Tehnologia Informației și Comunicării, Educație tehnologică, Istorie, Filosofie, Limba și literatura română, Limba şi literatura engleză, Limba şi literatura germană, Limba şi literatura spaniolă, Limba și literatura italiană, Limba și literatura franceză, Limba și literatura ucraineană, Pedagogia învățământului primar şi preşcolar.