full screen background image

CSU Suceava a câştigat turneul de handbal la Jocurile Europene Universitare

Handbaliștii Universității “Ștefan cel Mare” Suceava au câștigat, la sfârșitul săptămânii, medaliile de aur la Jocurile Europene Universitare din Polonia.

Ei au învins clar, în finală, cu 36–31 (19-17), Universitatea Granada din Spania.

Cei mai buni jucători, de-a lungul turneului, au fost ADRIAN TÎRZIORU (desemnat MVP-ul competiției), PAVEL LOIC, CLAUDIU LAZURCĂ și IULIAN ROȘU.

Echipa suceveană a reprezentat cu succes culorilor țării noastre, câștigând toate cele șase partide disputate în cadrul competiției, împotriva unor adversari din Israel, Cehia, Spania, Germania și Portugalia.

Un rezultat remarcabil, pentru care trebuie felicitați antrenorii Bogdan Șoldănescu și Iulian Andrei și cei 12 jucători care au dus greul competiției din Polonia: Darius Makaria, Ionuț Andreescu – Adrian Tîrzioru (căpitan), Claudiu Lazurcă, Leonard Ștefan, George Mihalcea, Iulian Roșu, Pavel Loic, Cosmin Lupu, Alexandru Bologa, Adrian Urdă și Alex Dascălu.

Trebuie precizat că echipa Universității Ștefan cel Mare a mai câştigat ediția din 2017 a Jocurilor Europene Universitare, de la Malaga (Spania) și a cucerit medaliile de bronz un an mai târziu, la Coimbra (Portugalia).

 

comments

comments