full screen background image

Zilele municpiului Suceava, 24-26 iunie

Cu ocazia Zilelor Sucevei, Primăria Municipiului Suceava vă invită, astăzi, începând cu ora 16:00, în Piața 22 Decembrie (Esplanada Casei de Cultură Suceava) la un spectacol de muzică populară susținut de Călin Brăteanu, Andra Matei, Margareta Clipa, Sorin Filip, Alexandru Brădățan, Nicoleta Cojocaru, Dana Dăncilă, Laura Olteanu, Roxana Lupu Moroșan, Elisa Hechelciuc, Adriana Bucevschi, Clara Ioana Hurjui, Laura Haidău, Marius Zgâianu, Alexandru Recolciuc, Ioana Stamate, Gabriela Teișanu, Doina Petroaie, Ciprian Petroaie și Adriana Crainiciuc.

Sâmbătă, de la ora 19, vor concerta ALEXANDRA CUZA și ANDRA, iar duminică de la aceeași oră – The Motans și INNA.

Zilele Sucevei se vor încheia cu un foc de artificii.

Consiliul Local Suceava a alocat 500.000 de de lei pentru organizarea acestor concerte.

De asemenea, cei cărora le place atmosfera de festival se pot bucura de parcul de distracții amplasat în incinta parcării Iulius Mall, de spectacolele organizate pe scena de acolo, dar și de terasele cu mancare amenajate.

În plus, în centrul Sucevei, Consiliul Județean Suceava, Primăria municipiului reședință si Asociația “Produs în Bucovina” au organizat, până duminică, “Târgul de Sânziene”.

La evenimentul desfășurat pe esplanada centrală participă 40 de meșteri populari din întreaga țară.

“Târgul de Sânziene” își propune să stimuleze meşteșugurile populare, precum prelucrarea lemnului, olăritul, industria casnică textilă, prelucrarea pieilor, a metalelor, podoabele, împletiturile de nuiele, incoanele populare, încondeierea ouălor și alimentația tradițională.

Tot în cadrul acestui eveniment au loc programe cultural-artistice pentru copii.

comments

comments