full screen background image

EXERCIȚIU: misiuni de salvare contracronometru în caz de cutremur, explozii, incendii, salvări de la înălțime

EXERCIȚIU:

În zona seismică Vrancea au avut loc două cutremure, la un interval de cinci minute, cu magnitudinea de 7 și 6,8 grade pe scara Richter, ce a fost resimțit în mai multe localități din județul Botoșani. În municipiu, s-au înregistrat pagube majore, iar în incinta SC Modern Calor SA, furnizor de agent termic, s-au produs mai multe situații de urgență, fiind și multe victime.

Din cauza cutremurului, în zona sălilor cazanelor și motoarelor termice s-a produs o explozie, urmată de două incendii, existând riscul de propagare la alte construcții din apropiere. Trei angajați au fost surprinși de incendiu în sala motoarelor, iar alți cinci, care lucrau în sala cazanelor în momentul producerii deflgrației, au fost dați dispăruți. De suferit au fost și alți cinci angajați care au intrat în sala cazanelor să-și caute și salveze colegii, dar au fost prinși sub elementele de construcție, care s-au prăbușit în urma unei replici a cutremurului.
Alte două persoane, care executau lucrări de mentenanță la nivelul turnului din interiorul obiectivului, la o înălțime de aproximativ 40 de metri, nu au mai putut să coboare deoarece scara de acces nu mai prezinta siguranță.
Pe timpul efectuării unor lucrări de excavație la conductele din apropierea bazinului de rezervă apă tehnologică, a fost descoperit un element de muniție neexplodată din timpul conflictului armat.
Acesta a fost scenariul unui exercițiu cu forțe și mijloace în teren, ce a avut loc, în această seară.
Pentru gestionarea situațiilor de urgență, a fost activat Planul Roșu de Intervenție. Pe timpul exercițiului, au fost constituite echipe de căutare-salvare, de extragere a victimelor din zonele de pericol, de acordare a primului ajutor medical răniților. La fel ca în situațiile reale, echipajele SMURD și ale Serviciului Județean de Ambulanță au intervenit pentru salvarea persoanelor, trierea și acordarea primului ajutor în Postul Medical Avansat și transportarea acestora la spital.
A fost nevoie și de intervenția alpiniștilor pentru salvarea celor doi muncitori aflați pe turnul din interiorul obiectivului, la o înălțime de aproximativ 40 de metri. Pentru asanarea teritoriului, a acționat echipa pirotehnică a ISU Botoșani.
S-a impus și intervenția jandarmilor, deoarece au fost identificate trei persoane care încercau să sustragă fier vechi.
Fluidizarea traficului și asigurarea măsurilor de ordine și siguranță publică pe traseele de deplasare, pe timpul desfășurării exercițiului au fost asigurate de către polițiști.
Fiind abordate situații tactice de o complexitate ridicată, la exercițiu au participat echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani, Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, Direcției de Sănătate Publică, Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani, Unitatea de Primiri Urgențe Botoșani, Garda Națională de Mediu – Comisariatul General – Serviciul Comisariatul Botoșani, Agenția de Protecție a Mediului Botoșani, Delgaz Grid SA și Serviciul Privat pentru Situații de Urgență al SC Modern Calor SA.
Exerciţiul, la care a participat prefectul județului, Sorin Cornilă, precum și șefii instituțiilor implicate, a urmărit testarea capabilităţilor de intervenţie şi de răspuns a forţelor implicate, creșterea gradului de pregătire a personalului, precum şi verificarea modului de cooperare între structurile cu atribuţii în managementul tipurilor de risc.

comments

comments