full screen background image

Crosul Albertina Rusu şi-a desemnat câştigătorii

Școala Gimnazială “Simion Florea Marian” din Ilișești, Primăria locală și Asociația “Sportul pentru toți” au organizat sâmbătă, 4 iunie, de la ora 10, cea de-a IV–a ediție a Crosului Albertina Rusu, în memoria tinerei decedate într-un accident rutier, în anul 2018.

La întrecere aur participat 191 de concurenți, pe categorii de vârstă, pornind de la 6 ani, după cum a precizat directoarea școlii din Ilișești, RAMONA SABIN.

Organizatorii evenimentului au fost prof. Scripcă Luminița, prof. Savin Ramona Nicoleta – Șc. Gimn. „Simion Florea Marian” Ilișești, cu sprijinul lui Mihai Andohovici, Asociația Județeană „Sportul pentru Toți” Suceava, al lui primar Dîrțu Gheorghe – Primăria Ilișești și al ISJ Suceava, reprezentat la concurs de insp. Școlar Tatiana Vîntur

Crosdul a fost posibil şi datorită celor 30 de voluntari, cadre didactice și angajați ai Șc. Gimn. Ilișești, eleve ale Colegiului Pedagogic „Mihai Eminescu” Suceava și ale Colegiului Național „Petru Rareș” Suceava)

Școlile participante: Școala Gimnazială „Simion Florea Marian” Ilișești, Școala Gimnazială Todirești, Școala Gimnazială Mitoc, Școala Gimnazială „Academician Al. Zub” Vârfu Câmpului Botoșani, Școala Gimnazială Bălăceana, Școala Gimnazială Udești, Școala Gimnazială Siminicea, Școala Gimnazială Ciprian Porumbescu şi Școala Gimnazială Zvoriștea.

Premii:

Categoria clasa pregătitoare – fete:
I: Ilițoi Lorena, Șc. Gimn. Ilișești
II: Bîrgăuan Ștefania, Șc. Gimn. Ilișești
III: Tipa Adriana Valentina, Șc. Gimn. Todirești

Categoria clasa pregătitoare – băieți:
I: Bureșcu David, Șc. Gimn. Ilișești
II: Bardan Luca, Șc. Gimn. Ilișești
III: Constantinescu Eric Mihai, Șc. Gimn. Ilișești

Categoria clasele I – II – fete:
I: Bararu Leia, Șc. Gimn. Mitoc
II: Băieș Simona, Șc. Gimn. Ilișești
III: Seserman Sabina, Șc. Gimn. Todirești

Categoria clasele I – II – băieți:
I: Tanase Alexandru, Șc. Gimn. Mitoc
II: Telescu Fabrizio, Șc. Gimn. Ilișești
III: Bergheaua David, Șc. Gimn. Ciprian Porumbescu

Categoria clasele III – IV – fete:
I: Ioniceanu Flavia, Șc. Gimn. Vârfu Câmpului, Botoșani
II: Săvuț Izabela, Șc. Gimn. Todirești
III: Bîrsan Giulia, Șc. Gimn. Mitoc

Categoria clasele III – IV – băieți:
I: Dîrțu Costel, Șc. Gimn. Ilișești
II: Zerfaș Constantin, Șc. Gimn. Todirești
III: Plopan Cristian, Șc. Gimn. Todirești

Categoria clasele V – VI – fete:
I: Săvuț Antonela, Șc. Gimn. Todirești
II: Luncariu Anastasia, Șc. Gimn. Siminicea
III: Haliță Elena Karina, Șc. Gimn. Siminicea

Categoria clasele V – VI – băieți:
I: Ignătescu Marian, Șc. Gimn. Todirești
II: Sugean Nicu, Șc. Gimn. Todirești
III: Loghin Bogdan, Șc. Gimn. Todirești

Categoria clasele VII – VIII – fete:
I: Lupu Lăcrămioara, Șc. Gimn. Ilișești
II: Ilașcu Alexandra, Șc. Gimn. Ilișești
III: Băieș Ela, Șc. Gimn. Ilișești

Categoria clasele VII – VIII – băieți:
I: Ignat Iustin, Șc. Gimn. Vârfu Câmpului, Botoșani
II: Dorneanu Daniel, Șc. Gimn. Vârfu Câmpului, Botoșani
III: Federciuc Samuel, Șc. Gimn. Udești

Categoria adulți – feminin:
I: Vicica Mariana
II: Ureche Adriana
III: Sbîrcea Larisa

Categoria adulți – masculin:
I: Cozubaș Ilie
II: Terteș Bogdan
III: Ilițoi Grigore

Premii oferite de Monitorul de Suceava:
– Cel mai vârstnic participant – prof. Cazan Luminița, Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava
– Prof. cu nr cel mai mare de elevi înscriși – prof. Geosu Ionuț și Bogdan Ailincă, Școala Gimn. Todirești
– Părintele cu cei mai mulți copii înscriși – Margin Rodica, Ilișești
– Șepci și cărți pentru câștigători.

Premiile pentru locul I, clasele V-VI și VII-VIII, fete și băieți au fost oferite de fostul elev al Șc. Gimn. Ilișești, Dîrțu Iulian Mihai.

 

 

Citeşte şi: https://vivafm.ro/2022/06/03/cros-in-memoria-albertinei-rusu-la-ilisesti/

comments

comments