UPDATE
Conducerea unității medicale a anunţat că situaţia este sub control. Fumul ar fi provenit de la operaţiunile de dezafectare a unei instalaţii pemtru crematoriul de la demisolul clădirii. Instalaţia de ventilare ar fi pornit şi fumul ar fi inundat întreg etajul.
„Nu am văzut flacăra. Am întrebat şi managerul. Nu este flacără, este doar un fum care pare să fie de la un sistem de ventilaţie”, a declarat şef lucrări dr. Solange Tamara Roşu, medic şef UPU, Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iaşi.
De asemenea, reprezentanţii UPU SMURD Iaşi spun că s-au autoevacuat 50 de copii şi 150 de cadre medicale şi aparţinători.
„Incidentul a fost în corpul nou al spitalului. Ne întoarcem la bază. Nu sunt persoane de evacuat. Au fost doar autoevacuări”, transmite medicul Diana Cimpoeşu, coordonator UPU SMURD Iaşi.
Știre inițială
Mai multe echipaje ISU intervin vineri dimineaţă, 3 iunie, la Spitalul de copii „Sfânta Maria” din Iaşi, după ce un apel telefonic a alertat autorităţile în legătură cu degajarea de fum de la una dintre clădirile unităţii medicale.
Din primele informaţii reiese că de la etajul întâi al clădirii spitalului iese fum. Nu există înca date despre posibile victime. Echipajele de pompieri sunt la faţa locului.
Vă recomandăm să citiți și:
UAIC Iași, pe locul al doilea între universitățile românești în clasamentul Webometrics