Vizită de lucru transfrontalieră la Botoșani. Primarul orașului Chișinău, Ion Ceban, a avut joi, o întrevedere cu șefii județului Botoșanni.
Edilul s-a întâlnit cu Doina Federovici, președintele Consiliului Județean, Dorin Birta, vicepreședintele CJ și cu Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani.
Proiecte transfrontaliere
În vizita de lucru, discuțiile s-au axat pe viitoare proiecte de colaborare atât în domeniul cultural, cât și în privința atragerii fondurilor europene ce vor fi disponibile pe diferitele axe de finanțare.
„Au fost discuții interesante, preliminare dezvoltării unor relații bune de colaborare. Am convenit ca cele trei administrații locale – Consiliul Județean Botoșani, Primăria Botoșani și Primăria Chișinău – să încheie un parteneriat de colaborare, iar pe viitor să se realizeze și acorduri de înfrățire”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Unul dintre obiectivele administrației județene din Botoșani este diversificarea colaborărilor internaționale și întărirea relațiilor cu administrațiile locale din țările vecine: Republica Moldova și Ucraina.
Vă recomandăm să citiți și:
DRUMUL MĂNĂSTIRILOR ÎMBRACĂ ASFALT