full screen background image

Profa de Mate Cool, despre Simularea la Evaluarea Națională

Marți, 5 aprilie, elevii de clasa a VIII – a au susţinut al doilea examen de simulare pentru Evaluarea Naţională 2022, la Matematică. Prima probă a avut loc luni, 4 arilie, şi a fost la Limba şi literatura română.

Subiectul I este format din itemi obiectivi, de tip grilă, la fel și subiectul al II-lea. Pentru subiectul al III-lea rezolvările se puteau scrie și argumenta pe foaia de examen, în dreptul problemei.

Ce spune Profa de Mate Cool

Subiectele au fost ușoare și asemănătoare cu testele de antrenament propuse în 2021, cel puțin asta subliniază cadrele didactice.

Florentina Pavăl sau Profa de Mate Cool, așa cum e cunoscută în mediul online, predă matematică în stil clasic de 29 de ani în Fălticeni, jud. Suceava, iar astăzi a stat de vorbă cu noi despre simularea pentru Evaluarea Naţională 2022 la Matematică.

„Subiectele au fost previzibile, foarte asemanatoare cu testele de antrenament propuse în 2021. Probele din subiectul I au fost chiar mai usoare decat cele din testele de antrenament”, a spus pentru VIVA FM Florentina Pavăl.

Potrivit acesteia, la niciunul dintre cele trei subiecte nu au fost exerciții care ar fi putut să îi inducă în eroare pe elevi.

„Un elev conștiincios poate lua cu usurință peste 9. De asemenea, nota 7 pot lua mulți elevi, tinând seama că subiectele I și II nu necesită explicații”, subliniază Profa de Mate Cool.

Cine este Profa de Mate Cool

Florentina Pavăl predă matematica pe TikTok, unde are peste 1 milion de like-uri și peste 130.000 de urmăritori. A avut însă inspirația, curajul și dorința de a ieși din linie, de a face mai mult pentru elevii României. Like cu like și-a făcut, prin resursele proprii, catedra online, unde predă materia pe înțelesul tuturor, cu ajutorul unor clipuri.

O emisiune despre viața de profesor pe TikTok, aici:

Vă recomandăm să citiți și:

Simulare Evaluare Națională

VIDEO | Profa de Mate Cool, la #RadioReporter

comments

comments