full screen background image

AUDIO | Interesele Rusiei de a se poziționa alături de China

China, împreună cu Rusia, au relații strategice de interes. Motivele datorită cărora președintele Rusiei, Vladimir Putin, este interesat să o aibă drept parter economic, cel mai important, sunt numeroase. China, din punct de vedere economic, chiar la tehnologii înalte, este foarte bine poziționată în relații internaționale. Pe cealaltă parte, Rusia este un colos, care are, însă, două mari probleme. Una demografică, în ultimele decenii, mai ales după spargerea URSS-ului, și una economică. „O criză economică pe care Putin a ținut-o sub capac”, potrivit prof. univ. dr. Doru Tompea.  China, partener economic foarte important pentru Rusia „Putin este foarte interesat ca să o aibă partener economic, cel mai important, pe China (…) China vine la pachet, din ceea ce povestesc agențiile internaționale, și cu India (…) Deci cele mai mari națiuni ale lumii pot configura o alianță politico-strategică-economică pe care America nu poate să nu o ia în seamă și cu Uniunea Europeană”, a punctat prof. univ. dr. Doru Tompea, în cadrul emisiunii Față în față cu Andrei Giurgia. Prof. univ. dr. Doru Tompea, în direct la VIVA FM:   „Mai este o chestiune legată de interesul Rusiei de a se poziționa alături de China. Aceasta, știm foarte bine, că este inclusă în cercul de negocieri ca un pion important. Însuși Biden a spus de mai multe ori și liderii europeni”, a mai subliniat prof. univ. dr. Doru Tompea. Prof. univ. dr. Doru Tompea: Emisiunea poate fi urmărită integral aici. China, marele aliat al Rusiei Un document comun semnat de Vladimir Putin și Xi Jinping pe 4 februarie a stabilit că există „o prietenie nelimitată” între Moscova și Beijing. De asemenea, Beijing a acordat sprijin politic Moscovei și a refuzat să condamne invazia, susținând că SUA și NATO sunt principala cauză a acestei crize. Vă recomandăm să citiți și: AUDIO EXCLUSIV | Efectele Războiului din Ucraina vor fi resimțite puternic și în Rusia Război în Ucraina, ziua 37 | Care este misiunea lui Putin și ce vrea să obțină
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments