full screen background image

Amenzi din prima zi pentru utilizatorii trotinetelor electrice

În cursul zilei de marți, 22 martie 2022, polițiștii rutieri au aplicat conducătorilor trotinetelor electrice, 16 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 6.000 de lei, pentru: lipsa vestelor reflectorizante pe timp de noapte, lipsa actului de identitate, transport pasager pe trotinetă și lipsa mijloacelor de iluminare pe timp de noapte. Având în vedere faptul că în municipiul Botoșani sunt utilizate pentru deplasare trotinete electrice, polițiștii amintesc principalele reguli de circulație care trebuie respectate de către cetățenii care le utilizează. Pentru a conduce o trotinetă electrică pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta minimă de 14 ani. Cei care au vârsta cuprinsă între 14 și 16 ani au obligația de a purta casca de protecție. Pe timp de noapte, toți cei care se deplasează cu trotinete electrice au obligația de a purta vesta reflectorizant-fluorescentă. Este interzis să transportați pasageri pe trotineta electrică. Trotinetele electrice se conduc numai în aliniament pe drumurile publice, iar schimbarea direcției de mers se face prin deplasarea conducătorilor pe lângă acestea, cu respectarea regulilor privind circulația vehiculelor trase sau împinse cu mâna. Conducătorii trotinetelor electrice nu se vor deplasa pe trotuare, dacă acestea nu sunt prevăzute cu pistă pentru biciclete. În  acest caz se vor deplasa doar pe drumul public. Cei care nu respectă aceste reguli riscă amenzi cuprinse între 580 de lei și 1.160 de lei.  
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments