Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut luni Uniunii Europene, mai ales Germaniei, să înceteze orice comerţ cu Rusia şi în special să refuze resursele energetice ale acesteia, conform unui mesaj video postat pe reţeaua Telegram, informează AFP. „Niciun euro pentru ocupanţi, închideţi toate uşile, nu le mai trimiteţi bunuri, refuzaţi resursele energetice”, a pledat şeful statului ucrainean. „Fără comerţ cu voi, fără companiile şi băncile voastre, Rusia nu ar mai avea bani pentru acest război”, a adăugat el. Intervenţia sa survine în contextul în care luni are loc la Bruxelles o reuniune a miniştrilor de externe şi ai apărării din UE pentru a analiza posibile noi sancţiuni împotriva Moscovei, la aproape o lună de la începutul invaziei ruse la 24 februarie. Statele din UE, extrem de dependente de hidrocarburile ruseşti, au exclus până acum sancţionarea acestui sector, foarte important pentru economia Rusiei. „Vă rog, nu mai sponsorizaţi armele de război ale acestei ţări, Rusia”, a spus Zelenski, înainte de a se adresa apoi direct Germaniei: „Aveţi forţă, Europa are forţă”. Germania a fost criticată pentru opoziţia faţă de un embargou imediat asupra hidrocarburilor din Rusia, de care este extrem de dependentă. Kremlinul a transmis luni că un potenţial embargou european asupra petrolului rus ar afecta „întreaga lume”. În acelaşi timp, autorităţile ucrainene au anunţat că opt coridoare umanitare sunt pregătite pentru luni pentru ca civilii să poată fugi de război, relatează DPA. Coridoarele vor fi folosite pentru ca autocarele să evacueze persoane şi să transporte ajutor, a spus vicepremierul Irina Vereşciuk. Persoanele evacuate vor fi transferate din apropierea oraşului-port asedia Mariupol spre oraşul Zaporojie din sud-estul Ucrainei. De asemenea, sunt plănuite evacuări mai apropiate de Kiev dinspre localităţi aflate pe linia frontului de la nord şi est de capitală, conform planului. Planul cere de asemenea evacuări din zona extinsă a localităţilor Ziverodoneţk şi Lisiciansk din regiunea Lugansk spre oraşul Bahmut din regiunea învecinată Doneţk. În paralel, autorităţile din Odesa au acuzat forţele ruse că au atacat luni dimineaţă clădiri dintr-o zonă rezidenţială de la periferia oraşului, potrivit Reuters. Este primul atac de acest fel asupra Odesei, oraş port la Marea Neagră. Consiliul local a precizat că nu au existat victime, dar că atacul a declanşat un incendiu.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM
Articolul anteriorAUDIO Exclusiv – 7 proiecte depuse de Primăria Fălticeni prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”
Articolul următorCursuri gratuite de limba arabă la Bibliotecă