full screen background image

Zilnic, până la zece copii refugiați ucraineni ajung la Spitalul „Sf. Maria ”din Iași

Din ce în ce mai mulți copii ucraineni ajung la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” din Iași. Zilnic, la unitatea medicală se prezintă, pentru consult, până la zece copii din zona de conflict. „Am constatat în ultima perioadă o adresabilitate crescută către spitalul nostru în ceea ce-i privește pe copiii din Ucraina. Avem, în acest moment, și trei cazuri internate, pacienții fiind confirmați cu coronavirus. Doi dintre copii sunt în sectorul ATI, unul, în zona roșie. Un pacient în vârstă de o lună are și diagnosticul de leucemie”, a declarat managerul Spitalului „Sf. Maria” din Iași, Alina Belu. Pacienții au, în general, simptome precum febră, durere de gât, tuse. Consultul acestora se face cu ajutorul unui medic rezident vorbitor de limbă slavă, pe fiecare gardă din UPU fiind un cadru medical care poate asigura dialogul în acest sens. „Situația acestor copii, fugiți din calea războiului, este copleșitoare, dar personalul nostru le oferă atât sprijinul medical de care au nevoie, cât și cel uman”, a mai menționat managerul unității medicale ieșene.   Vă recomandăm să citiți și: Ateliere gratuite pentru refugiații din Ucraina, organizate de Muzeul Național al Literaturii Române Iași AUDIO | Președintele Consiliului Județean Iași: „La finalul anului 2023, județul nostru va avea un nou terminal”
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza