full screen background image

VIDEO | O nouă șansă pentru un copil de 13 ani. Intervenție chirurgicală rară, efectuată la Iași

Echipa de neurochirurgi a Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași a reușit să salveze viața unui copil de 13 ani, cu o tumoare rară. Acesta a fost transferat de urgență de la Suceava la Iași, iar intervenția chirurgicală a durat aproximativ 5 ore. A fost o operație complexă pe creier, finalizată cu succes. „Vă dați seama, numai mama să nu fii. Foarte greu mi-a fost. El era între… Au fost lângă el niște oameni minunați. Au avut foarte mare grijă de el. Am încercat să fiu puternică pentru el. A fost un copil vesel și dintr-o dată așa și-a pierdut din energie. Nu a dat simptome ca să zic că are ceva. Dar tot venea de la școală și se plângea că nu se concentrează la tablă, îl dor ochii și-l iau durerile de cap. Am zis că probabil e programul încărcat și după sărbători a căzut așa complet din picioare, nu mai avea energie. Unde îl puneam el permanent trebuia să doarmă. Și am ajuns cu el la policlinică și de acolo m-au trimis la spitalul din Suceava și acolo au descoperit o tumoră și m-au transferat prima data la spitalul Sfânta Maria, unde a avut prima intervenție, după care m-a transferat aici (…) Acum sunt fericită și vreau să mulțumesc tuturor care au avut grijă de el”, a declarat mama pacientului de doar 13 ani, Maria Mihaela Anton. Inițial, pacientul s-a adresat Spitalului de Pediatrie pentru un sindrom de hipertensiune intracraniană: dureri de cap, vărsături și tulburări de mers. Examenele efectuate acolo au arătat prezența unei tumori la nivelul cavității creierului, o tumoră intraventriculară şi hidrocefalie, adică dilatația acestor cavități. „S-a intervenit chirurgical acolo, plasându-se un drenaj ventricular extern, pentru a diminua din această presiune. După aproximativ cinci zile copilul s-a agravat din punct de vedere neurologic și a fost transferat în urgență în spitalul nostru, unde, a doua zi, a fost supus unei intervenții chirurgicale laborioase și s-a reușit rezecția integrală a tumorii din cavitățile creierului (…) Copilul este bine în momentul de față, a remis toate deficitele motorii pe care le avea, urmând să fie externat și evaluat în fiecare an imagistic. În principiu îl putem considera vindecat. Va urma o perioadă de recuperare, dar lucrurile au evoluat mult mai bine decât ne-am așteptat și noi ca și echipă chirurgicală”, a declarat conf. univ. dr. Lucian Eva, manager Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași.  
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments