full screen background image

Proiectul drumului de mare viteză Botoșani – Suceava, preluat de Consiliul Județean și Primărie

Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani, omologii lor de la Suceava și reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), în prezența vicepremierului și ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, au semnat astăzi protocolul prin care au preluat realizarea studiilor privind drumul de mare viteză Botoșani – Suceava, cu o lungime de 26 kilometri. Protocolul a fost semnat în baza parteneriatului dintre cele patru autorități locale încheiat la începutul lunii și prin care s-au angajat să preia de la CNAIR calitatea de implementator al proiectului, în vederea realizării studiilor necesare demarării investiției pe fonduri europene, inclusiv studiul de fezabilitate. „Nu vom abdica de la țelul nostru de a dezvolta județul Botoșani, iar primul pas este modernizarea infrastructurii. Continuăm toate demersurile pentru realizarea drumului de mare viteză între Botoșani și Suceava, iar semnăturile pe care le-am pus astăzi pe protocolul cu CNAIR demonstrează angajamentul nostru ferm în acest sens. După ce în mandatul trecut, alături de colegii mei social-democrați, am militat și am reușit să includem în cadrul Master Planului General de Transport al României realizarea drumului expres dintre Botoșani și Suceava, acum milităm ca acest sector să fie transformat într-unul de autostradă, ca și continuare a Autostrăzii Moldovei (A7). Chiar și astăzi s-a reliefat că, în urma studiilor pe care le vom realiza împreună cu Suceava, transformarea din drum expres într-un sector de autostradă este fezabilă și că avem susținerea ministrului Transporturilor, domnul Sorin Grindeanu, și a conducerii CNAIR”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani. Drumul de mare viteză dintre Botoșani și Suceava va avea 26 de kilometri și va lega viitoarea centură a municipiului Botoșani de Autostrada A7, implicit de Aeroportul Salcea. El va avea câte două benzi pe sens. Va permite o viteză de deplasare de 120 de km/h și sensurile de mers vor fi delimitate prin separatoare.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments