Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, anunţă că astăzi s-a mai făcut un pas important în ceea ce priveşte parteneriatul administraților locale din județele Suceava și Botoșani cu Guvernul României pentru construcția “Drumului Expres A7 Suceava-Botoșani” ca prelungire a Autostrăzii A7. Flutur spune că a semnat, la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, împreună cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Primăria municipiului Suceava, Consiliul Județean Botoșani și Primăria municipiului Botoșani, Protocolul de colaborare încheiat pentru proiectul “Elaborarea Studiului de Fezabilitate, realizarea documentației tehnice pentru Autorizația de Construire (P.A.C), obținerea Autorizației de Construire (A.C.) și elaborarea Proiectului Tehnic (P.T.) pentru obiectivul de investiții “Drum Expres A7 – Suceava – Botoșani”. „Mă bucur că am avut prilejul să fi putut susține în Coaliția de Guvernare includea în actualul Program de Guvernare a acestui drum rapid, și că la începutul acestui an, în luna ianuarie, am propus și Consiliului Județean Botoșani să fim parteneri în acest proiect. Prin realizarea acestui Drum Expres avem în vedere îmbunătăţirea legăturii Sucevei și Botoșaniului cu Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava precum și cu viitoarea Autostradă A7, aflată în curs de proiectare, asigurând de asemenea legătura cu Șoseaua Nordului. Pe această rută, Suceava-Botoșani, sunt convins că se va dezvolta o zonă economică puternică, având la dispoziție atât conexiune rutieră rapidă precum și infrastructura aeroportuară, iar noi ne pregătim pentru a ne implica cu toate forțele pentru finalizarea investiției.”, a transmis Flutur.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Suceava Flutur: Pas important pentru construcția Drumului Expres A7 Suceava-Botoșani
Articolul anteriorGaz metan în Botești, din luna septembrie
Articolul următorIncendiile de vegetație, din ce în ce mai dese în județul Iași