full screen background image

Ciucă: Luni seară – întâlnire cu miniştrii de resort pe tema măsurilor din domeniul energiei

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat că luni seară va avea loc o întâlnire cu miniştrii responsabili pe tema măsurilor din domeniul energiei. „Este foarte greu să ieşim cu o ordonanţă de guvern până miercuri, în schimb în seara aceasta avem întâlnire cu toţi miniştrii de resort responsabili pentru a finaliza propunerea de decizie”, a spus Ciucă la Parlament, înainte de şedinţa Biroului Executiv al Partidului Naţional Liberal. El a fost întrebat dacă reglementarea tarifelor la energie şi la gaz ar putea fi una dintre soluţii. „Sunt două soluţii în discuţie, partea aceasta de reglementare este de asemenea în analiză, cel mai probabil putem discuta de reglementarea costurilor”, a răspuns premierul. Cu privire la măsurile propuse de preşedintele PNL, Florin Cîţu, respectiv reducerea contribuţiilor la CAS şi a TVA, el a afirmat că a rămas să fie analizate din punct de vedere al impactului pe care îl vor avea în buget.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments