full screen background image

Ambasadorul Republicii Coreea în România, KIM Yong Ho, în vizită la Iași

Prefectul județului Iași, Bogdan Cojocaru, a primit marți, 15 februarie, vizita Excelenței Sale domnul KIM Yong Ho, Ambasador al Republicii Coreea în România. „Unul dintre subiectele abordate în cadrul discuțiilor a vizat colaborarea economică, în județul Iași nefiind înregistrată nicio societate cu capital din această țară. De aceea, am discutat cu Excelența Sa despre posibilitatea de a promova Iașul ca zonă propice de investiții pentru firme din Republica Coreea, având în vedere specificul universitar și cultural al județului nostru. Domnul Ambasador este la a treia vizită la Iași, anul trecut vizitând inclusiv fabrica Antibiotice. În 2019, Excelența Sa a participat la inaugurarea Centrului de Studii Coreene ROK al Universității „Alexandru Ioan Cuza”, a declarat prefectul Bogdan Cojocaru. Pe 30 septembrie 2021, în România operau 271 societăți comerciale cu capital sud-coreean, reprezentând 0,11% din totalul firmelor cu capital străin înregistrate în țara noastră. Cele mai importante investiţii aparţin firmelor Hanjin Shipping Co. Ltd. (agricultură), Dongyang E&P Inc. (producţia de motoare, generatoare şi transformatoare electrice), Hanil Electronics Co. Ltd. (calculatoare şi echipamente periferice), Joongbo Chemical Ind. Co. Ltd. (reciclare deşeuri ne-metalice), Samsung (producţia de oţel şi monitoare LCD, prin Hanil Electronics). Vă recomandăm să citiți și: Iași | Încep pregătirile pentru a XV-a ediție a festivalului școlar „Hai la Teatru” Prefectura Iași caută spații pentru eventualii refugiați de război din Ucraina
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments