full screen background image

AUDIO Un autocar în care se aflau 60 de persoane şi o maşină s-au ciocnit la Prisaca Dornei

O persoană a decedat şi o alta a fost rănită într-un accident rutier produs, în această noapte, pe DN17 pe raza localităţii Poiana Stampei, în urma coliziunii dintre un autoturism şi un autocar, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată. Persoana decedată este şoferul autoturismului, un bărbat în vârstă de aproximativ 20 de ani. Victima rănită, un bărbat în vârstă de 30 de ani, a fost transportată la spital, fiind conştientă şi cooperantă, dar cu traumatisme în urma accidentului rutier. La faţa locului au intervenit pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD, în sprijinul cărora a ajuns un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Suceava. Autocarul, care se deplasa pe ruta Iaşi – Lyon (Franţa), avea 60 de persoane la bord, iar avariile suferite nu i-au permis să-şi continue drumul. „Până la sosirea unui alt mijloc de transport, pompierii militari au luat legătura cu autorităţile locale ale comunei Vama, care au pus la dispoziţie un spaţiu încălzit, în incinta căminului cultural”, au precizat pompierii. Cu ajutorul a trei microbuze ale pompierilor militari, dar şi cu mijloace de transport ale autorităţilor locale, 57 de persoane s-au deplasat la căminul cultural, urmând să fie preluate ulterior de către un alt autocar, pentru continuarea deplasării. Căpitanul ALIN GĂLEATĂ, purtător de cuvânt ISU Suceava:  
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments