full screen background image

AUDIO | FOTO | Guvernul va sprijini construirea unui nou Ambulatoriu la Spitalul Județean

​Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a ​declarat că Guvernul va sprijini investiția de la Ambulatoriul de Specialitate al Spitalul​ui​ Judeţean de Urgenţă “Mavromati” din Botoşani​. ​Oficialul a vizitat, vineri locația pe care va fi construit ​acest obiectiv pentru care autoritățile județului au depus, pentru finanțare, la Compania Naţională de Investiţii​,​ un proiect în valoare de peste 13 milioane de euro.​ Preşedintele Consiliului Judeţean, Doina Federovici, a declarat   că investiţia într-un​​ nou ambulatoriu reprezintă o necesitate pentru întreg sistemul sanitar din Botoşani.​​ Documentaţia se află în fază de avizare la Ministerul Dezvoltării. Clădirea, care se va construi în curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă “Mavromati”, va avea demisol, parter şi trei etaje, cu o suprafaţă construită de 1066 mp, cu 34 cabinete de specialitate, săli de investigaţii şi săli de tratament, spaţii administrative şi auxiliare. Sectorul de spitalizare de zi va avea o capacitate totală de 49 paturi distribuite în saloane şi rezerv​e​.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments


TAG