Regizoarea Elisabeta Bostan – cea care a urmat cursurile liceale la Colegiul Calistrat Hogaş Piatra Neamţ – va fi celebrată în oraşul său natal, Buhuşi, prin organizarea în luna martie a Festivalului de film pentru copii Cinecopilăria. În cadrul evenimentului vor fi proiectate filmele Veronica, Năică şi Campioana, precum şi un interviu cu Elisabeta Bostan. Regizoarea a primit 2 distincţii oficiale din partea echipei ARTIS şi din partea Primăriei Buhuşi. Ea declarat că dorește ca acest festival să se desfășoare anual, să devină un eveniment cultural pentru întregul judeţ şi, de ce nu, pentru toată ţara. Tot în cadrul festivalului, va fi aniversat şi unul dintre cele mai îndrăgite filme pentru copii, Veronica, ce va împlini 50 ani de la lansare şi va fi difuzat pe marele ecran, alături de invitaţi speciali. Regizat de Elisabeta Bostan, filmul îi are în rolurile principale pe Lulu Mihăescu, Margareta Pâslaru şi Dem Rădulescu.
Neamt – ȘTIRILE VIVA FM
Articolul anteriorAUDIO “Bonjour, Suceava!” – O rubrică în parteneriat cu Biroul Francez din Suceava
Articolul următorMăsuri suplimentare pentru persoanele fără adăpost din municipiul Iași