Circulația rutieră de pe strada Hlincea din municipiul Iași va fi reglementată prin câteva măsuri de siguranță. Acestea au fost impuse în contextul în care pe respectiva arteră rutieră este prezentă Școala Gimnazială „Nicolae Iorga”. Poliția locală, prin Biroul Rutier, a trimis spre analiză municipalității un set de măsuri care vor contribui la sporirea siguranței pietonilor din zonă. Se are în vedere montarea de piloni metalici pe toată lungimea trotuarului de pe aleea Hlincea, pentru asigurarea deplasării elevilor în siguranță, dar și montarea și/sau completarea cu piloni metalici a străzii Hlincea, în dreptul unității de învățământ. De asemenea, se impune instituirea sensului unic pe strada Hlincea, pe sectorul de drum cuprins între intersecția cu aleea Hlincea (intrarea profesorilor) și intersecția cu celălalt tronson al str. Hlincea, cu sensul de deplasare spre bulevardul Poitiers. Printre măsurile propuse se află și montarea indicatorului „Limitare viteză la 30 de km / oră” și montarea indicatorului „Depășirea autovehiculelor cu excepția motocicletelor fără ataș, interzisă” atât pe aleea Hlincea, cât și pe strada Hlincea, în proximitatea școlii. Vă recomandăm să citiți și: AUDIO | Bebeluș de două luni diagnosticat cu COVID-19. Este internat la Iași Rectorul TUIASI, prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, va conduce Consiliul Național al Rectorilor
Iași – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Iași Circulația rutieră de pe strada Hlincea din Iași, reglementată prin câteva măsuri de siguranță
Circulația rutieră de pe strada Hlincea din Iași, reglementată prin câteva măsuri de siguranță
ian. 05, 2022
Articolul anteriorTaxa de parcare la aeroport a fost majorată
Articolul următorFonduri pentru reducerea abandonului școlar în școlile nemțene