Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” din Iași este pregătit pentru noul val al pandemiei. Managerul unității medicale a declarat că s-au continuat investițiile în vederea creșterii calității actului medical, al siguranței pacienților și al corpului medical care, de aproape doi, îngrijește pacienții Covid și non-Covid. „Putem afirma că, la acest moment, suntem singura unitate medicală din România care are patru stocatoare de oxigen de 1000 de litri care deservesc cele două terapii intensive ce funcționează în cadrul spitalului aducând un plus esențial îngrijirii medicale”, a menționat dr. Florin Roșu, managerul Spitalului Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” din Iași. Legat de numărul pacienților Covid-19 spitalizați, acesta a declarat că suntem pe un trend ușor ascendent. „Recomand în continuare vaccinarea anti-Covid 19. Conform studiilor efectuate în Africa de Sud, persoanele care au beneficiat de vaccinarea cu două doze au dezvoltat forme ușoare de boală, iar cei care au primit și doza trei-booster, de cele mai multe ori au fost tratate în ambulatoriu la domiciliu ”, a afirmat dr. Florin Roșu. Vă recomandăm să citiți și: Program zilnic de filme, la Cinema Ateneu, în perioada 3-9 ianuarie AUDIO | Bobotează 2022. Măsuri speciale luate pentru slujba și împărțirea apei sfințite, la Iași
Iași – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Iași Spitalul de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” din Iași, pregătit pentru noul val al pandemiei
Spitalul de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” din Iași, pregătit pentru noul val al pandemiei
ian. 04, 2022
Articolul anteriorAUDIO | Bobotează 2022. Măsuri speciale luate pentru slujba și împărțirea apei sfințite, la Iași
Articolul următorMinisterul Culturii va finanța 23 de proiecte prin programul dedicat Zilei Culturii Naționale