full screen background image

47 de elevi ai Colegiului Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuţi au promovat examenul „Deutsches Sprachdiplom”

Cunoașterea unei limbi străine, precum limba germană, permite viitorilor absolventi de la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuţi dobândirea unor oportunități suplimentare, atât în privința studiilor universitare, cât și o integrare mai facilă pe piața muncii. Viitorii studenți de la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” ajung să își desăvârșească studiile din universitățile din România cu stagii de pregătire și burse la marile universități din străinătate. Prin specificul ei, limba germană dezvolta structuri mentale, autodisciplină, efort consecvent de învățare, abordarea unor subiecte și teme de actualitate. Examenul „Deutsches Sprachdiplom” are ca și obiective derivate cercetarea unor teme de actualitate, selecția și structurarea de informații și prezentarea acestora într-o manieră convingătoare. În data de 13 decembrie 2021 a avut loc, în cadru festiv, înmânarea diplomelor „Deutsches Sprachdiplom”, Nivel B1 celor 47 de elevi care au participat la examenul de atestare lingvistică. Acest moment reprezintă recunoașterea eforturilor atât a elevilor implicați, cât și a profesorilor de limba germană din cadrul colegiului, Anton Elena și Popovici Angelica, în calitatea lor de îndrumători. Rezultatul obținut de elevi reprezintă însumarea străduințelor depuse de aceștia la cele 4 probe – înțelegerea textului scris, înțelegerea textului audiat, producerea de text scris și producerea de text oral, probe desfășurate pe parcursul a 4 zile consecutive. Examenele beneficiază de prezența lui Fabrice Liesegang, în calitatea sa de consilier de specialitate pe probleme de limbă germană în sudul și estul României și în Republica Moldova – Zentralstelle für Auslandsschulwesen (ZfA) și în calitate de președinte de comisie de examinare.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments