full screen background image

Cod galben de ninsori şi vânt, până miercuri seara

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis luni o atenţionare Cod galben de ninsori însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului în 24 de judeţe, care va intra în vigoare marţi dimineaţa şi va fi valabilă până miercuri seara. Astfel, în intervalul 7 decembrie, ora 6:00 – 8 decembrie, ora 18:00, în sudul şi estul Transilvaniei, nordul şi centrul Moldovei, precum şi în zonele de munte, vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare. Se va depune strat de zăpadă pe alocuri consistent, îndeosebi în zona montană şi submontană. În zona montană înaltă, iar pe arii restrânse şi în Moldova, vor fi intensificări ale vântului, cu viteze de 45 – 55 km/h, viscolind ninsoarea. Judeţele avertizate total de meteorologi sunt: Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Bacău, Vaslui, Covasna, Harghita, Braşov şi Sibiu, iar parţial: Alba, Argeş, Bistriţa-Năsăud, Buzău, Cluj, Caraş-Severin, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Mehedinţi, Mureş, Prahova, Vâlcea şi Vrancea.  
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments