full screen background image

Refacerea Palatului Administrativ Suceava va costa 20 de milioane de euro

Consiliul Județean Suceava a aprobat documentația de avizare a lucrărilor de intervenţii pentru reabilitarea Palatului Administrativ din reşedinţa de judeţ. Clădirea din centrul municipiului a fost grav afectată în incendiul din 6 martie. Valoarea estimativă a investițiilor este de 20 de milioane de euro, cea mai mare parte urmând a fi asigurată de Compania Națională de Investiții. Cercetările realizate de Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava au arătat că incendiul a fost provocat de un conductor electric defect dintr-o toaletă aflată la mansarda clădirii. Deocamdată, nu a fost clarificat oficial de ce senzorii de fum nu au funcționat. Ancheta a fost realizată de experţii Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă din Petroșani, singura instituție abilitată din țară pentru astfel de cazuri.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments