full screen background image

Rețeaua de psihologi din școlile botoșănene va fi întregită

După 10 ani, Inspectoratul Școlar Botoșani a reușit să completeze rețeaua de consilieri școlari (psihologi) din școlile botoșănene. Ministerul Educației a suplimentat cu 20 numărul de posturi necesare în județul Botoșani, care vor fi finanțate de la bugetul de stat, astfel încât Centrul Județean de Resurse și de Asistență Educațională Botoșani, organizează concurs de ocupare a acestor posturi, pentru anul școlar 2021-2022. Este vorba despre 10 posturi de logoped și 10 de Profesor în centre și cabinete de asistență psihopedagogică, fiecare urmând să deservească 41 de unități de învățământ, fiecare câte două sau chiar 3 unități. „Mulți decidenți au promis suplimentarea numărului de posturi, dar noi am obținut în acest an școlar, de la Ministerul Educației, prin intervenția directă a domnului Deputat Costel Şoptică, 20 de posturi, care sunt scoase la concurs și finanțate de la bugetul de stat.” declară inspectorul școlar general Ada Alexandrina Macovei. Astfel în toate instituțiile de învățământ din județul Botoșani vor fi consilieri școlari cu care conducerea școlilor, profesorii, elevii și părinții să se poată consulta și care să intervină în situațiile de risc. Se pot înscrie la concurs, în perioada 7-8 decembrie, absolvenți cu diplomă ai învățământului superior cu specializările psihologie, pedagogie, psihopedagogie specială ori sociologie și modulul psihopedagogic nivel I sau II. Proba scrisă va avea loc în data de 14 decembrie, rezultatele vor fi afișate în aceeași zi, iar posturile vor fi repartizate în ședință publică în data de 17 decembrie. Încadrarea se face pe perioada determinată, de la 1 ianuarie până la 31 august 2022. Detalii pe site-ul CJRAE Botoșani.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments