full screen background image

Campanie de Activism împotriva Violenţei asupra femeii şi Respectarea Demnităţii

25 noiembrie marchează Ziua Internaţională de luptă împotriva violenţei asupra femeii şi debutul Campaniei “16 zile de activism împotriva violenţei asupra femeii”. Aceste zile sunt momente de reflecţie, pentru ceea ce înseamnă învăţarea și trăirea drepturilor și a obligaţiilor, respectiv asumarea rolului de cetăţean într-o societate democratică. Realizată în cadrul parteneriatului activ dintre Asociația SEVA, Comisia Judeţeană pentru Egalitate de Şanse, Inspectoratul Județean de Poliție, Inspectoratul Școlar Județean Suceava şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului, Teatrul Municipal Matei Vișniec Suceava, Asociația Europeană a Studenților în Drept (ELSA Suceava), anunță debutul celei de-a XI –a ediții a Campaniei 16 Zile de Activism împotriva Violenţei şi Respectarea Demnităţii denumită „DAR” (Dăruieşte.Ajută.Respectă), cu tematica: ”Provocările pandemiei de COVID în dinamica violenței domestice – A recunoaște. A preveni. A combate” Evenimentul v a avea loc pe 25 noiembrie 2021, de la or: 16:00, în Auditoriumul Joseph Schmidt, Corp F, USV Suceava. Conferința va putea fi urmărită și online: https://meet.google.com/xow-vzgu-skg Vor susține alocuțiuni: Ionuț Adomniței, Președinte COJES Suceava; Ileana Iacob, comisar poliție IPJ Suceava; Anca Nicoară, Șef Serviciu, Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Suceava; Nicoleta Daneliuc, purtător de cuvânt DGASPC; Nina Smart, Activistă internaționalâ pentru drepturile femeilor; Margareta Lupașcu, Asociația IDEVA; Iuliana Stoica, Asociația SEVA; Luminița Andruh, componentă a trupei teatrului „Fabulinus”. Moderatoarea evenimentului este Angela Zarojanu.      
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments