full screen background image

 Ţinutul Zimbrului din județul Neamț din nou în Top 100 destinaţii sustenabile la nivel mondial

 Ţinutul Zimbrului din județul Neamț a fost inclus, pentru al 5- lea an consecutiv, în Top 100 destinaţii sustenabile la nivel mondial. De remarcat că aceasta este singura zonă de ecoturism din România inclusă în clasament. Arealul a făcut parte din destinaţiile incluse în categoria Natură şi ecoturism, datorită programului de eliberare a zimbrilor, iniţiat de Administraţia Parcului Natural Vânători Neamţ. Anul acesta au fost nominalizate 160 de destinaţii din întreaga lume, care au fost evaluate de specialişti de nivel internaţional în domeniul turismului, iar cele 100 selectate vor prezentate ca exemple de bune practici. „Cel puţin ultimul an ne-a demonstrat că revenirea la autentic, conexiunea cu natura şi colaborarea sunt aspecte care ne pot face viaţa mai uşoară“ a declarat Viorela Chiper, managerul destinaţiei de ecoturism Ţinutul Zimbrului Neamţ.
Neamt – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments