full screen background image

Obligativitatea certificatului verde la locul de muncă intră în dezbaterea comisiilor din Camera Deputaţilor

Proiectul de lege semnat de Florin Cîţu Kelemen Hunor, Cseke Attila şi Lucian Bode, care a fost respins la vot, în Senat, intră luni în dezbaterea comisiilor din Camera Deputaţilor, votul în plenul Camerei urmând a fi dat cel mai probabil săptămâna viitoare. PSD va depune mai multe amendamente la proiectul de lege şi, după ce iniţial au respins propunerea legislativă, spun că acest certificat de vaccinare trebuie impus. „Cred că certificatul verde, în contextul european, e o prioritate şi pentru români. L-am urmărit aseară pe Alexandru Rafila, am vorbit şi cu el apoi, am vorbit şi cu Alfred Simionis, am văzut şi amendamentele depuse de doctorul Streinu-Cercel. Cred că vom ajunge la o concluzie aşteptată şi previzibilă pentru români. Cred că certificatul verde este o necesitate”, declara, vineri, Marcel Ciolacu, despre proiectul de lege. Deputatul PSD Alexandru Rafila afirma, recent, la Digi24, că certificatul verde ar trebui aplicat tuturor, dând exemplul instituţiilor în care se solicită documentul, fără ca angajaţii să-l aibă. „Dacă ne hotărâm că vom avea certificat verde, nu pot să fie angajaţi mai speciali, ar trebui să îl aibă toată lumea, eu aş susţine un tip de certificat verde aplicabil tuturor. Nu pot să merg într-o instituţie în care cineva care nu are certificat verde nu mă lasă pe mine să intru”, afirma deputatul PSD. El mai arăta că în lipsa unei politici coerente care să ducă la vaccinarea mai multor cetăţeni decât s-au vaccinat, trebuie să le oferi alternativa testării. ”Vreau să vă spun că noi testăm cam de 5-6 ori mai puţin decât testează alte ţări care au trecut printr-o situaţie similară cu noi ca număr de cazuri. Întâlnirile avute cu OMS au pus accentul pe acest lucru, acces la testare, mai ales în zonele rurale. Cum putem să îi dăm unei persoane vârstnice din mediul rural certificatul verde dacă s-a vaccinat?”, a declarat Rafila, la Digi24. Pe 14 octombrie, premierul interimar Florin Cîţu a anunţat că a depus în Parlament proiectul de lege privind certificatul verde. „Alături de alţi membri din Guvern – Kelemen Hunor, Cseke Attila şi Lucian Bode – am semnat un proiect de lege pe care îl vom depune în Parlament. Pe scurt, angajaţii care nu sunt vaccinaţi şi nu au trecut prin boală din sistemul de sănătate, public şi privat, vor trebui să se testeze pe banii proprii. Şi cei din IGSU şi cei din aviaţie. Această propunere a venit de la domnul ministru Bode”, a declarat atunci Florin Cîţu.
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza