Actrițele Silvia Răileanu și Mirela Nistor, de la Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani, sunt prezente, în aceste zile, în Egipt, unde participă la cea de-a șasea ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru Tineret , găzduit de Orașul Păcii, orașul Sharm El-Sheikh. Botoșaniul prezintă spectacolul „Să nu ne răzbunaţi”, realizat după o carte semnată de monahul Moise. Spectacolul istoric documentar readuce în atenţie o pagină dureroasă din istoria ţării, pierderea Basarabiei şi drama românilor deportaţi în Siberia. Acest spectacol spune povestea Margaretei Spânu – Cemartan şi a miilor de romani deportaţi în Siberia la muncă forţată. În distribuţie: Silvia Răileanu. Adaptare text de Ionuţ Poclid, regia şi scenografia sunt semnate de Silvia Răileanu şi Mirela Nistor, Voce text: Cezar Amitroaei, Montaj şi procesare video – Florin Petrosceac. Potrivit Silviei Răileanu, în acest spectacol se regăsesc mulţi botoşăneni care au trăit vremurile în care multe familii au fost despărţite brutal, unii membri rămânând în Basarabia, alţii în România şi în Siberia. Acest spectacol a fost prezentat pe 22 septembrie 2019, la Festivalul Internaţional de Monodramă, organizat în Republica Mongolia. Actriţele Silvia Răileanu şi Ella Nistor au primit din partea organizatorilor Premiul pentru regie. Monodrama a primit Premiul onorific „Dinu Apetrei”, în cadrul celei de a XXV-a ediţii a Festivalului Internaţional al Recitalurilor Dramatice „Bacău Fest Monodrame”. Spectacolul „Să nu ne răzbunaţi” a fost selectat să participe și la cea de-a 17-a ediţie a Festivalului Internaţional Monodrama – Albamono – din Korça, Albania. *** Oganizatorii festivalului au anunțat lansarea platformei digitale, platforma SitfY, care va include tot ceea ce este vizibil și audibil pentru a permite publicului să urmărească evenimentele moment de moment, pe lângă „Festival Radio” prin intermediul Sound-ului. Aplicație cloud, care va include întâlniri cu multe vedete și invitați ai festivalului. Festivalul se desfășoară sub auspiciile ministrului egiptean al culturii, Enas Abdel Dayem, cu participarea a 36 de țări și 14 spectacole de teatru care concurează în diferite competiții de specialitate. Desfășurat anual, SITFY este primul de acest gen care este organizat în Sinai. A fost lansat cu scopul de a oferi oportunități tinerilor practicieni de teatru și are loc, în acest an în perioada 6-11 noiembrie, purtând numele artistei Samiha Ayoub.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Botoșani FOTO | EXCLUSIV: Un spectacol 100% botoșănean, pe scena unui festival din Egipt
Articolul anteriorAUDIO | Bojdeuca lui Ion Creangă intră în reabilitare
Articolul următorVotează și tu! Simona Radiș și Ancuța Bodnar, nominalizate la acordarea premiului pentru echipajul feminin al anului la canotaj