full screen background image

FOTO | Tineri cercetați pentru trafic de droguri

În perioada 26-27 octombrie 2021, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Botoșani, au efectuat 5 percheziții domiciliare, în municipiul Dorohoi și localitatea Hudești, la persoane bănuite de constituirea unui grup infracțional organizat și de cultivare, deținere, transport și vânzare de droguri de risc, fără drept. Din cercetări a reieșit că, începând cu luna iunie 2021, cinci tineri, cu vârstele cuprinse între 17 și 35 de ani, ar fi înființat o cultură de cannabis, în comuna Hudești, la locuința unuia dintre ei, cu scopul de a comercializa inflorescențele de cannabis. În urma perchezițiilor, au fost ridicate 6 telefoane mobile, 4 carduri SIM, peste 500 de grame de cannabis, o pipă, un cântar și un grinder. Față de doi tineri, de 23 și 17 ani, a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați Tribunalului Botoșani, cu propunerea de arestare preventivă. În cadrul acțiunii, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani au beneficiat de sprijinul jandarmilor. Pe parcursul întregului proces penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments