full screen background image

Situația unei rețele de apă se dezbate în Consiliul Local Piatra Neamț

Comitetul Local pentru Situații de Urgență Piatra-Neamț a luat în dezbatere situația generată de starea conductei care alimentează cu apă potabilă atât Spitalul Județean, cât și o parte din cetățenii municipiului reședință.  Rețeaua respectivă provine din zona de captare Vaduri. Având în vedere vechimea acesteia și durata de exploatare depășită, există riscul să fie suspendată alimentarea cu apă potabilă a unui număr de aproximativ 35 mii de pietreni și a peste 140 instituții. În prezent, necesarul de apă este asigurat de o magistrală cu pierderi foarte mari, de aproximativ 70% și care poate oricând să cedeze. Primarul Andrei Carabelea a propus înlocuirea de urgență a rețelei de alimentare cu apă de pe tronsonul intersecția bulevardul Decebal cu strada Eroilor – Piața Mihail Kogălniceanu până la sensul giratoriu de la Spitalul Județean, pe o lungime de aproximativ 2 kilometri. Hotărârea a fost votată în unanimitate, urmând să fie înaintată Comitetului Județean pentru Situații de Urgență în vederea aprobării și solicitării de sprijin financiar guvernamental.
Neamt – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments