Pe data de 24 octombrie 2021, la ora 16.00, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” organizează ediția din octombrie a lecturilor Poeți în dialog. Invitații Memorialului sunt Doru Mareș și Crista Bilciu, laureați ai Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM. Discuția va fi moderată de Lucia Țurcanu. Evenimentul se va desfășura on-line și va putea fi urmărit pe pagina de Facebook a Memorialului Ipotești: https://www.facebook.com/Memorialul-Ipotesti-Centrul-National-de-Studii-Mihai-Eminescu-432404520184709/. DORU MAREȘ (n. 24.11.1957, Pucioasa, Dâmbovița) este poet, critic de teatru, eseist, traducător. AabsolvitFacultatea de Filologie a Universității din București (1982). A fost unul dintre liderii Cenaclului de Luni. Este membru al Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru, al Uniunii Teatrale din România și al Uniunii Scriitorilor din România. A beneficiat de Bursa pentru traducători a Centrului Național al Cărții din Franța. A tradus peste 70 de titluri din limba franceză pentru editurile: Humanitas, Nemira, Trei etc. și pentru teatrele: Nottara și Odeon din București, Teatrul Tineretului din Piatra Neamț. A colaborat la mai multe reviste, publicând peste 2000 de articole de critică de teatru și literatură, reportaj cultural și social, eseu, poezie. În prezent, colaborează cu articole de critică teatrală la revistele „Teatrul Azi” și „Yorick on-line”. A debutat cu versuri în 1998, cu volumul Mimând orgasmul social (Editura Cartea Românească, București), pentru care i s-au decernat Premiul „Poesis”al Filialei Satu Mare a Uniunii Scriitorilor din Romania (1998), Premiul „Tomis”al Filialei Constanța a Uniunii Scriitorilor din România (1998), Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM (1999), fiind primul laureat al acestui premiu. Este prezent în antologiile: Viele… File (Editura Arcuș, București, 2001); Porcul de Postul Mare (volumul I/2001, volumul II/2002, Editura Márkus-Barbarossa János); Pagini literare.ro – literary pages.ro – pages littéraires.ro (ediția a II-a, Forumul European al Revistelor Literare, Balcic, 2008); Poeți laureați ai Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPERA PRIMA (1998-2008) (Editura AXA, Botoșani, 2010); 111 cele mai frumoase poezii ale Generației ’80 (Editura Nemira, București, 2015); Antologia Festivalului Internațional de Poezie (ediția a III-a, Editura Muzeului Literaturii Române, București, 2015); Exerciții de neclintire. Antologia poeților laureați ai Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM. 1999-2017 (Casa de Editură „Max Blecher”, 2017). CRISTA BILCIU (n. 19 iulie 1978, Târgu-Mureș) este poetă, dramaturg, regizoare. A absolvit, în 2002, Facultatea de Științe și Litere a Universității „Petru Maior”, iar în 2004 – Universitatea de Artă Teatrală din Târgu-Mureș. A mai studiat la Universitatea Media din București, specializarea Regie de Film și Televiziune. A debutat editorial în 2011, cu Poema desnuda (Editura Cartea Românească, București), pentru care a obținut, în 2012, Premiul Național pentru Poezie „Mircea Ivănescu” – Opera Prima și Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM. Este prezentă în volumele colective de poezie: Antologia Artgothica (Editura A.T.U., Sibiu, 2012) și Exerciții de neclintire. Antologia poeților laureați ai Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM. 1999-2017 (Casa de Editură „Max Blecher”, Bistrița, 2017). Este autoarea piesei Pe jumătate cântec, montată la Teatrul Odeon. Are colaborări la revistele: „Vatra”, „Cafeneaua literară”, „Luceafărul”, „România literară”, „Hyperion”, „Familia”, „LiterNet”, „Dilema veche” etc.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM
Articolul anteriorFilmul Scara, despre destinul unui actor român celebru, va avea o proiecție de gală la Iași
Articolul următorAUDIO | Partidul Mișcarea Populară solicită de urgență implementarea unor măsuri