full screen background image

AUDIO | Partidul Mișcarea Populară solicită de urgență implementarea unor măsuri

Președintele Partidului Mișcarea Populară (PMP), Cristian Diaconescu, a fost prezent joi, 21 octombrie, în cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc la sediul PMP din Iași. „În acest moment, prioritățile autoritățile, prin voința politică solidară a unor oameni de stat capabili să facă acest lucru, trebuie să fie orientată spre tot ce înseamnă strategie. În opinia noastră, nu există un plan coerent privind prevenirea îmbolnăvirilor”, subliniază la început discuției președintele PMP. Totodată, acesta amintește că România se află într-o situație critică din punct de vedere sanitar. Medicii ajungând să facă o „medicină de dezastru”. În acest context, organizația PMP solicită de urgență implementarea câtorva măsuri. Printre acestea numărându-se și un program de testare gratuită, precum și reluarea caravanelor de vaccinare și a campanei de promovare a vaccinării. Cu mai multe detalii despre măsurile solicitate vine președintele PMP, Cristian Diaconescu:  
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments