Potrivit unui comunicat oficial al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră, în zilele de marți și miercuri, 19 şi 20 noiembrie 2021, în poligonul temporar „Vadul Vlădichii” din Rădăuți se vor executa ședințe de tragere cu muniție de război. Tragerile se vor desfășura între orele 8.00 – 16.00. În vederea evitării eventualelor incidente, cetăţenii au obligaţia să nu intre în perimetrul poligonului pe timpul tragerilor, restricţie valabilă pentru persoane, atelaje, animale şi autovehicule. La recepţionarea semnalelor acustice transmise de personalul poligonului despre începerea acţiunii, acestea trebuie să parasească imediat zona restricţionată, în cazul în care au pătruns accidental în zonă. De asemenea, trebuie respectate indicaţiile personalului de pază din zona poligonului. Este interzisă provocarea focului deschis în zona perimetrului de siguranţă al poligonului.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM
Articolul anteriorCioloş: Am depus lista şi programul de guvernare
Articolul următorCuvinte "neprimenite”