full screen background image

Peste 500 de cinefili, prezenți la cea de-a doua ediție a festivalului Film Bun de la Moinești

A doua ediție a festivalului Film Bun de la Moinești a avut loc în perioada 8 – 10 octombrie, la Centrul Cultural Lira. În prezența invitaților speciali, Irina – Margareta Nistor, Octavian Strunilă, Ada Galeș, Magda Catone și Andrei Zincă (online), publicul cinefil a vizionat Complet Necunoscuți, Berliner,  Și atunci, ce e libertatea? și Vacanță la Roma. Peste 500 de spectatori au participat la festivalul ce pune în prim-plan producțiile românești îndrăgite de public, dar și de critici. Selecția filmelor a fost realizată de Irina-Margareta Nistor, iar ediția  – susținută de Primăria Municipiului Moinești. „Cred  că într-o comunitate, așa cum spuneam acum o săptămână la Teatrul sub lună,  pe lângă investițiile în educație, sănătate, omul are nevoie de sport, muzică, cultură, film. Aceste lucruri se pot întâmpla atunci când există o implicare și când îți dorești ca cei din comunitate să trăiască într-un mediu/comuniune, dar și într-o cerință a secolului XXI . Chiar dacă trecem printr-o perioadă destul de dificilă, anul acesta am zis să găsim soluții (…) Când plecați de aici, de la Moinești, vreau să vă aduceți aminte cu drag de un oraș care este viu”, a precizat Valentin Vieru, primarul Municipiului Moinești. În prima zi de festival, regizorul Octavian Strunilă a povestit despre Complet Necunoscuți: „Era foarte ușor să facem o comedie totală, dar am ținut să nu picăm acolo, pentru că această întâmplare are și o latură psihologică. Cred că personajele de aici ne pot învăța multe, la fel și povestea, despre relația mama – adolescent/ă până la relația tipică în care se stă pentru copii împreună, relația în care se urăsc foarte tare și ajung să-și verse veninul zilnic unul pe celălalt, dar și cea în care se pornește la drum, plin de speranță – cuplu tânăr – care nu știe ce-l așteaptă. Cred că mulți se pot recunoaște în acest film tocmai pentru că are și partea psihologică și partea de comedie și comercial”. Filmul este o franciză. Scenariul intrând în carte recordurilor pentru cel mai re-ecranizat film din lume. „Am plecat dintr-un oraș în care când am spus că vreau să mă fac actor mi s-a spus că sunt nebun. După care, am devenit actor și lumea a început să mă ia ca atare și să mă perceapă ca pe un actor și mi-am dorit să fiu regizor. Am dat la regie, am făcut masterul, după care, mi s-a spus că trebuie să îți facă cineva scenariu și nu mă suna nimeni. Atunci, am zis că mă fac producător. M-am făcut producător și am început să dau eu telefoane. Cel mai recent lucru este că cineva trebuia să-mi distribuie filmul. Atunci, pentru că am fost încurajat, m-am făcut distribuitor”, a completat Octavian Strunilă. Așa cum a spus și acesta, filmul este atât de independent, încât și-a înregistrat o casă de distribuție și l-a distribuit către cinematografele din țară. Despre film a vorbit și un alt invitat special, Ada Galeș: „Este foarte fain pentru niște artiști să creadă în proiectele pe care le fac. Nu ni se întâmplă atât de des să fim încântați și să credem. Toată lumea crede în filmul acesta. Este unul independent, pe care ni l-am dorit foarte tare”. Sâmbătă, 9 octombrie, a doua zi de festival, a adus pe marele ecran producția  Berliner  în regia lui Marian Crișan. Invitatul special a fost criticul de film Irina – Margareta Nistor. Aceasta a vorbit cu publicul despre îndrăgitul politician din film, dar și despre întreaga poveste a acestuia. Ziua a doua de festival s-a încheiat cu filmul Și atunci, ce e libertatea? în regia lui Andrei Zincă. Invitații speciali au fost Irina – Margareta Nistor, Magda Catone și Andrei Zincă (online). Regizorul filmului a transmis un mesaj cinefililor din Moinești: „Deși ancorat într-un spațiu geografic fără nici o legătură directă cu Moldova, povestea are o legătură puternic emoțională cu orașul dumneavoastră, pe care vă las să o descoperiți singuri vizionând filmul nostru, o invitație la o conversație deschisă despre libertate. Libertatea  în trecut, dar și libertatea așa cum ne este servită azi. Moinești, unde s-au născut mari căutători și apărători ai libertății în politică, artă, socio-economie, drepturi umane sau credință, este un oraș ideal pentru o asemenea dezbatere. Așa că îndrăznesc să dedic proiecția din cadrul festivalului de la Moinești nu numai celor care au pierit victime ale comunismului, dar și acelor fii ai Moineștiului, precum Tristan Tzara,  Moșe David Iancovici, Nestor Rareș, sau Moses Rosen – rabinul șef al României în perioada comunistă, care și-au dedicat existența binelui comun”. Regizorul Andrei Zincă a fost completat de actrița Magda Catone: „Filmul are la bază scenariul Anei Blandiana, care poartă titlul nuvela Proiecte din trecut. Adică, speranțe împlinite, oameni care și-au pus gândul bun în inimă, au vrut să realizeze lucruri, dar, din păcate, soarta lor a fost cu totul alta. Dumnezeu le îngăduie pe toate și filmul acesta, până la urmă, este o expresie a ceea ce înseamnă puterea, nădejdea, credința și voința unor oameni care nu s-au lăsat”. Duminică, 10 octombrie, moineștenii au vizionat Vacanță la Roma în regia lui William Wyler, după proiecția căruia Irina-Margareta Nistor a povestit despre legătura din Audrey Hepburn și România, dar și despre importanța filmului. În cadrul celei de-a doua ediții a Festivalului Film Bun de la Moinești, organizatorii au vizitat și împrejurimile orașului care a găzduit evenimentul. De la Complex Parc Pini Moinești – singura rezervație naturală de pini negri din județ și una dintre puținele de acest tip din România și Europa – la Mănăstirea Ocnei. Aceasta se află în Târgu Ocna, la cota 540. Lângă ea, este și un monument dedicat eroilor Măgura Târgu Ocna. Acesta a fost construit pentru a-i comemora pe cei peste 14 mii de eroi care au murit pe frontul Oituz – Târgu Ocna, în timpul Primului Război Mondial. De asemenea, organizatorii au vizitat și Secția „Dumitru şi Alice Rosetti Tescanu – George Enescu” din Tescani, care face parte din cadrul Muzeului Național „George Enescu”. Acesta este fostul conac al renumitei familii boierești Rosetti – Tescanu și…
Iași – ȘTIRILE VIVA FM

comments

comments