Lotul sportiv al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani este unul dintre cele mai bune la „Ștafeta 4×100 metri”. Și-a câștigat acest titlu după ce a obținut, la această probă, locul III, la „Cupa Odessos” din Bulgaria, ediția a VII – a. Competiția, destinată întrecerilor sportive în probe de specialitate ale pompierilor profesioniști, s-a desfășurat în perioada 27 septembrie – 01 octombrie, la Varna, Bulgaria. La startul concursului, care are ca scop atât dezvoltarea relaţiilor de colaborare dintre pompierii profesionişti, cât şi îmbunătăţirea pregătirii profesionale a competitorilor, s-au aliniat nouă echipe de pompieri sportivi din Ucraina, Cehia, Republica Moldova, România și Bulgaria. România a fost reprezentată de pompierii botoșăneni, care au acceptat invitația Clubului Fire-Fighting Applied Sports – Varna din Bulgaria. În cele patru probe de concurs: „Scara de fereastră”, „Pista cu obstacole pe 100 metri”, „Ștafeta 4×100 metri” și „Realizarea dispozitivului de intervenție la motopompă”, salvatorii botoșăneni și-au testat aptitudinile și deprinderile necesare îndeplinirii acțiunilor de intervenție în situații de urgență. La „Ștafeta 4×100 metri” au urcat pe podium, alături de pompierii din Cehia și Republica Moldova. Pompierii botoșăneni nu sunt la prima experiență de acest gen. În 2014, la prima ediție a concursului, lt. Adrian Loluță și plt. adj. Dorin Sobariu au făcut parte din lotul reprezentativ al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, care a ocupat locul I, iar în 2019, plt.adj. Dorin Sobariu a obținut locul III individual la proba „Pista cu obstacole pe 100 m – Națiuni”, la „Cupa Odessos.
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM
Articolul anteriorAUDIO Parteneriat pentru construcția noului cămin din campusul de la Moara
Articolul următorAutorulotă de 60.000 euro căutată de autoritățile din Slovenia, indisponibilizată în Vama Siret