Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Siret – I.T.P.F. Sighetu Marmației au identificat și indisponibilizat o autorulotă marca Fiat Ducato, an fabricație 2021, în valoare de 60.000 de euro, ce figura în bazele de date ca fiind căutată de autorităţile din Slovenia. În data de 3 octombrie., în jurul orei 09.00 în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, jud. Suceava, s-a prezentat la control, pe sensul de ieșire din România, pentru efectuarea formalităților de frontieră, un cetățean sârb, în vârstă de 42 de ani, la volanul unei autorulote marca Fiat Ducato, an fabricație 2021, cu număr de înmatriculare specific Sloveniei. În autorulotă se mai afla în calitate de pasager, tot un cetățean sârb, în vârstă de 60 de ani. Cei doi cetățeni sârbi au declarat polițiștilor de frontieră că se deplasează în Ucraina, în orașul Odessa, în scop turistic. Cu ocazia formalităților de frontieră specifice, poliţiştii au efectuat verificări suplimentare cu privire la procură, dar și în bazele de date, ocazie cu care au constatat că procura prezintă suspiciuni cu privire la autenticitate, iar autovehiculul este bun căutat pentru confiscare, alerta fiind introdusă, în aceeași zi, de autoritățile din Slovenia. În urma verificărilor efectuate, dar și a cooperării internaționale cu autoritățile din Slovenia, s-a constatat că șoferul sârb a închiriat autorulota cu o carte de identitate croată falsă pentru a se plimba cu aceasta prin toată Europa, ulterior și-a făcut rost și de o procură falsă pentru a ieși din spațiul UE, document care a trezit suspiciuni polițiștilor de frontieră din P.T.F. Siret. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, autorulota în valoare de 294.000 de lei a fost indisponibilizat la sediul poliţiei de frontieră, iar în continuare se efecteazî cercetări pentru documentarea întregii activități infracționale.
Suceava – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Suceava Autorulotă de 60.000 euro căutată de autoritățile din Slovenia, indisponibilizată în Vama Siret
Autorulotă de 60.000 euro căutată de autoritățile din Slovenia, indisponibilizată în Vama Siret
oct. 04, 2021
Articolul anteriorFOTO | Pompierii botoșăneni, pe podium în Bulgaria
Articolul următorVIDEO | Beneficiile și provocările antrenamentelor de indoor cycling. Fondatorul Pedalas, la VIVA FM