Președintele țării, dl Klaus Iohannis a promulgat, ieri, Legea privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie și urmează a fi aplicată începând cu 1 noiembrie 2021. Aceasta stabilește criteriile de încadrare în categoria consumatorilor vulnerabili de energie, măsurile de protecție socială pentru aceștia și accesul la resursele energetice pentru satisfacerea nevoilor esențiale ale gospodăriei. Prevederile acestei legi se vor aplica de la 1 noiembrie, astfel încât cei care au nevoie de sprijin în perioada sezonului rece, pentru încălzire, să poată beneficia de aceste măsuri. Concret, se vor acorda ajutoare pentru susținerea plății facturilor la încălzire (gaz și lemne) dar și pentru facturile la energia electrică, ajutoarele fiind acordate în funcție de venituri. „Este una dintre cele mai bune măsuri pe care le-am luat și de care categoriile vulnerabile au atâta nevoie mai ales în aceste vremuri dificile, când pandemia dublează problemele cotidiane ale oamenilor. Sunt bucuros că sunt parte din aceste decizii care înseamnă atât de mult pentru persoanele singure sau familiile al căror trai zilnic este îngreunat de facturile tot mai mari la utilități. Adoptarea legii e cu atât mai importantă cu cât ea oferă cetățenilor protecție în fața creșterii prețurilor la gaze naturale și energie electrică. Această lege a fost o prioritate pentru Partidul Național Liberal pentru că ne-am dorit să pregătim cât mai repede mecanismul necesar pentru a-i proteja pe cei mai vulnerabili în fața unei eventuale creșteri de prețuri la energie”, a declarat deputatul Costel Șoptică, președintele PNL Botoșani. Măsurile de protecţie socială financiare constau în acordarea de ajutoare destinate asigurării nevoilor energetice minimale şi sunt: ajutor pentru încălzirea locuinţei; ajutor pentru consumul de energie destinat acoperirii unei părţi din consumul energetic al gospodăriei pe tot parcursul anului; ajutor pentru achiziţionarea, în cadrul unei locuinţe, de echipamente eficiente din punct de vedere energetic, necesare pentru iluminarea, răcirea, încălzirea şi asigurarea apei calde de consum, pentru înlocuirea aparatelor de uz casnic depăşite din punct de vedere tehnic şi moral cu aparate de uz casnic eficiente din punct de vedere energetic, precum şi pentru utilizarea mijloacelor de comunicare care presupun consum de energie; ajutor pentru achiziţionarea de produse şi servicii în vederea creşterii performanţei energetice a clădirilor, ori pentru conectarea la sursele de energie. În contextul dificil al creșterii prețurilor, tot mai mulți români care nu reușesc să-și plătească facturile la energie trebuie sprijiniți, dar soluția pe termen lung ține și de eficientizarea energetică a gospodăriilor și de o piață a energiei care să permită costuri competitive. Dacă înainte puteau să beneficieze de ajutoare de încălzire puțin peste 200.000 de mii de gospodării, numărul acestora va crește până la peste 500.000 de mii. Pentru a putea beneficia de ajutoarele aferente, persoanele care se încadrează în criterii vor trebui să se adreseze primăriilor. Departamentul de Comunicare al PNL Botoșani, prin președinte, deputat Costel Șoptică
Botosani – ȘTIRILE VIVA FM
Home Știri VIVAFM Botoșani Deputatul Costel Șoptică: „Este una dintre cele mai bune măsuri pe care le-am luat”
Deputatul Costel Șoptică: „Este una dintre cele mai bune măsuri pe care le-am luat”
sept. 17, 2021
Articolul anteriorExpoziție de acuarelă Ilie Boca, la Biblioteca Judeţeană Neamţ
Articolul următorLudovic Orban: E nevoie de parteneriat cu preşedintele României, dar acest parteneriat să fie „pe picior de egalitate”